„Puștii de la Cupa Hagi Danone sunt cei care vor califica naționala României la Cupa Mondială din 2022”, spune Gică Hagi, ambasadorul celei mai tari competiții rezervate copiilor de până la 12 ani. După șapte turnee zonale, azi debutează la Constanța finala Cupei Hagi Danone. În cele două competiții paralele, cea a cluburilor și cea a școlilor, se vor întrece 16 echipe. „Copiii trebuie să joace. Să aibe meciuri. Așa se verifică, de aici pornește valoarea. Eu am mare încredere în această generație, mai ales după ce am văzut în etapele județene”, spune Hagi.
Ianis Hagi e la cupa hagi Printre cei care vor lupta pentru a câștiga trofeul se află și fiul său, Ianis (foto), una dintre speranțele „Academiei Gheorghe Hagi”. Meciurile se vor desfășura la Baza Sportivă Voința. Câștigătoarele celor două competiții disctincte se vor întrece în supercupă, pe 1 iunie, iar învingătoarea va merge în Africa de Sud, la „Danone Nations Cup”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER